Candidatul nimănui

crin-antonescu-

Nu am mai auzit, până acum, de un partid care să iasă de bunăvoie de la guvernare, fără protest, la ceas de seară, aşa cum s-a întâmplat cu PNL, săptămâna trecută. Este clar că totul s-a întâmplat din dorinţa unui singur om – Crin Antonescu, care şi-a dorit să candideze, la prezidenţialele din toamnă, din postura de reprezentant al Opoziţiei, că a auzit el că numai ăştia câştigă. Ei bine, până la toamnă, se poate întâmpla ca încrezutul de Crin, care afişează o grimasă de infatuare ca o hăhăială băsistă de fiecare dată când îi răspunde în răspăr unui ziarist, să nu mai fie candidatul nimănui. Cel mai probabil, PNL va scoate un scor dezastruos la alegerile europarlamentare din mai, departe de procentul de 25% pe care partidul şi-l propusese, spre exemplu, la Olt, iar lui Crin îi va fi răsturnat scaunul de şef.

Că tot veni vorba de liberalii olteni, au avut un sfârşit de săptămână agitat, după o săptămână şi mai agitată. Mai întâi, marţi, au mers toţi reprezentanţii din BPN, în frunte cu ex-ministrul Ştirbu, să voteze plecarea de la guvernare. Apoi, miercuri, au avut prima demisie din partid, cam în acelaşi timp cu a lui Tăriceanu. Vineri, şi-a dat demisia un alt liberal, de această dată unul cu funcţie, Dan Codan, preşedintele PNL Slatina. O avea sau nu vreo legătură, tot miercuri, am primit o invitaţie de a participa la o conferinţă de presă susţinută chiar de domnul Codan, invitaţie revocată la câteva minute, fără explicaţie. Putem doar să speculăm că cineva i-a spus lui Codan să stea în banca lui, să nu apară în faţa presei cu declaraţii şi să agite apele, ci să aştepte ca situaţia să se clarifice. Nici pesediştii nu luaseră hotărârea dacă îi mai ţin sau nu pe liberali pe ici pe colo pe funcţiile pe care cu greu le-au apucat, că preşedintele liberalilor slătineni ieşise să facă declaraţii.

E clar că acest lucru nu i-a căzut bine lui Codan şi s-a gândit să răspundă cu o demisie, mai ales după ce nici locul său pe lista pentru europarlamentare nu mai era aşa de sigur. Adică, chiar dacă ar fi apărut numele său pe această listă, ar fi fost vorba de o poziţie de la locul şase în jos. Or la ce scor va face PNL pe 25 mai, se pot considera norocoşi dacă mai scot şase europarlamentari. În tot acest timp, însă, tăcere din partea şefului interimar al liberalilor olteni, prietenul lui Antonescu, Gigel Ştirbu. Şi abia se învăţase să facă întâlniri cu presa, din două în două săptămâni…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s