Tovarăşii kapitalişti

foto: artavizuala21.wordpress.com

foto: artavizuala21.wordpress.com

Am văzut, recent, în două părţi, filmul documentar „Kapitalism – reţeta noastră secretă”, regizat de Alexandru Solomon. Deşi realizat în anul 2009, parcă mesajul documentarului de-abia acum poate fi înţeles cu adevărat.

Solomon încearcă şi chiar reuşeşte să facă un portret al îmbogăţiţilor de după căderea regimului lui Ceauşescu. Ne sunt prezentaţi băieţii deştepţi, care au reuşit să facă repede primul milion de dolari, prin zorii anilor ’90, de parcă ar fi ştiut ceva în plus faţă de restul oamenilor. Este vorba despre oameni care se aflau în angrenajul fostului sistem, unii dintre ei direct în Securitate, care aveau semnale clare că acel regim va cădea şi altceva va trebui să-i ia locul.

Aceşti oameni au pus mâna pe ceea ce regimul blamat clădise cu sudoarea şi efortul populaţiei. Au luat la preţuri de nimic societăţi de stat pe care, mai apoi, le-au vândut cu o valoare adăugată de aproape o mie de ori.

Ca să mă întorc la ceea ce spuneam la început, anume că abia acum, în 2014, poţi să înţelegi mai bine ceea ce era portretizat de Solomon în 2009, trebuie să înşirui numele „actorilor” principali din acel documentar. Primul prezentat este Dan Voiculescu, condamnat recent la 10 ani de închisoare pentru privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), fapt ce a creat, la un anumit post, TV o isterie nejustificată.

Ne întâlnim şi cu Ioan Niculae, patronul Interagro şi al unei echipe de fotbal din Liga I care a luat bătaie la Botoşani. Fost lucrător în cadrul Securităţii – după cum chiar el declară în interviul din film – şi fost angajat al uneia dintre întreprinderile de comerţ exterior. Tocmai deunăzi l-am văzut şi pe el plimbat pe la o direcţie-parchet pentru nu ştiu ce nereguli.

Apoi, îl vedem pe yacht, cu ochelari de soare şi şapcă albă pe întâiul cofetar al ţării, fostul utecist de frunte George Copos, care în prezent săvârşeşte o pedeapsă de închisoare cu executare în „Dosarul Transferurilor”. Urmează şi „Dosarul Loteria”…

Nu lipsesc nici alţii care au profitat de nebuloasa tranziţie românească: Dan Diaconescu-Direct, Dinu Patriciu sau George Becali (de asemenea, locatar de penitenciar).

Concluzia lui Alexandru Solomon este că Ceauşescu, dacă s-ar reîntoarce şi ar vedea ce au reuşit „băieţii lui”, ar fi mândru. I-ar felicita că au reuşit să treacă aşa de repede de la statutul de funcţionar al unui stat comunist la acela de patron cu afaceri de miliarde de euro, numit mai nou şi mogul.

Iată trailerul:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s