Singur şi trist, în PNL Olt

penele

Creştin-liberalul Gigel Ştirbu, încă şef interimar peste ceea ce a mai rămas din PNL Olt, este scump la vedere, în ultima vreme. Mai ales după ce Ordonanţa 55 l-a cam lăsat fără primari şi fără membri de partid. Dacă în această primăvară fostul ministru al Culturii ne încânta cu prezenţa sa, în conferinţe de presă bisăptămânale, de ceva vreme, cam de la vizita lui Iohannis şi Blaga prin judeţ, deputatul de Drăgăneşti-Olt nu se mai vede pe nicăieri. Mai întrezărim, pe la televizor, imagini de arhivă cu el pe lângă Crin Antonescu, cel care a sacrificat soarta unui partid istoric, doar pentru interesul său şi al soţiei, care a devenit vicepreşedinte de Parlament European şi de PPE.

Ne amintim de chipul său încruntat la problemele crunte pe care le-a avut de rezolvat în cele aproape două luni de minister, inclusiv vacanţa de iarnă. Ne vine în minte vocea sa gravă de liberal autentic, care acum stă la masă cu ăia pe care, anul trecut, îi înjura. Este coleg cu Roberta, cea care număra după cum numai ea ştia şi tăia pensiile, prin 2011.

Cred că Gigel e trist că l-au părăsit toţi şi cred că şi el ar vrea să vină la PSD, dacă ar fi primit. Chiar şi la PLR-ului lui Ciugulea şi Codan s-ar duce, dacă nu ar avea funcţia asta interimară la organizaţia judeţeană şi nu ar fi ocupat să facă o forţă de dreapta puternică în România, alături de ceilalţi oportunişti, pardon, politicieni care pun interesul naţional înaintea celui personal.

Cred că aş şi plăti bilet de intrare la o conferinţă de presă a lui Ştirbu în care să ne povestească cu câţi oameni a mai rămas în partid, cine îi va face campanie lui Klaus Iohannis în judeţul Olt şi, bineînţeles, care este cel mai mic scor pentru care şi-ar prezenta demisia. Nu l-aş crede, orice cifră ar înainta. Adică, nu şi-a dat el demisia când PNL Olt a luat la europarlamentare doar vreo 14% din cei 25% pe care şi-i asumase Ştirbu. Acum, la prezidenţiale se mai poate codi, poate da vina pe pedelişti, că (vezi, Doamne!) n-au făcut ăştia campanie cum trebuie, ofticaţi că nu candidează Predoiu al lor.

Oricum, dacă ar fi să mai ţină o conferinţă de presă, cred că o va face împreună cu Siminica Mirea, şefa PDL Olt, care va trebui, săraca, să fie din nou un paravan pentru cel care, pe zi ce trece, rămâne fără oameni şi fără partid. Măcar, până în 2016, nu-i poate lua nimeni postul de deputat. Până atunci, are timp să mai negocieze şi cine ştie de unde sare iepurele.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s