Moartea Regelui Mihai sau de ce România nu va mai putea fi niciodată regat

24775223_1498167253594279_8865882109442655740_n

În octombrie 2011, m-am numărat printre cei care au fost prezenţi în Parlament, la discursul susţinut de Regele Mihai I, în faţa camerelor reunite ale legislativului, pentru prima dată după 60 de ani. Trăiam o înflăcărare pentru monarhie, pentru Familia Regală, pe care n-o mai simt. Odată cu scandalul privind dezmoştenirea Principelui Nicolae şi cu concentrarea a din ce în ce mai multă putere în mâna lui Radu Duda, care acum este şeful de facto al Casei Regale a României, nu mai am nicio speranţă sau năzuinţă că, cine ştie, cândva, cumva, vom redeveni monarhie. Nici nu s-ar mai putea, cred.

Până când va fi înmormântat, fiind lăsat să se odihnească după o viaţă plină de încercări, o să fim asaltaţi cu imagini şi informaţii despre personalitatea lui Mihai I. Ca de obicei, se va exagera.

Până atunci, având în vedere momentul, m-am gândit să redau, în cele ce urmează, ceea ce credeam eu, acum şase ani, după ce îl văzusem pe rege de la înălţimea unui balcon al sălii reunite a Parlamentului.

«„Cum a fost?”, aceasta e întrebarea la care am tot dat răspunsuri după ce am asistat marţi la discursul Regelui Mihai I în faţa Parlamentului reunit, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani. Deosebit şi emoţionant sunt două dintre cuvintele la care m-am gândit să descriu această experienţă unică pentru mine. De undeva dintr-un balcon al sălii în care Majestatea Sa şi-a ţinut discursul am reuşit să-l întrezăresc pe omul care în urmă cu 60 de ani trăia evenimentele despre care poţi să afli doar din cărţile de istorie sau din documentare, şi de aici doar jumătăţi de adevăr.

Impresionant şi demn a început totul, încă de la intrarea Regelui în sală când aula s-a umplut de ropote de aplauze care au durat minute în şir. Toată audienţa îl aplauda pe omul care stătea demn, şi acum ca şi în urmă cu mai bine de jumătate de secol, când a fost nevoit să abdice. Prezenţa singurului şef de stat care a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial şi care este încă în viaţă a smuls bătăi din palme de la toţi aleşii neamului, chiar şi de la pedelişti şi uneperişti.

Nu a contat că, din cauza vârstei înaintate, nu toate cuvintele Regelui pot fi înţelese. Momentul în sine i-a dus pe toţi senatorii şi deputaţii, dar şi pe invitaţi înapoi în timp cu şaizeci de ani. Cu toate că telefoane mobile se auzeau pe ici, pe colo, iar unii membri ai Legislativului se îndeletniceau cu mailuri sau cu revista presei.

„Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului. Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru. Ultimii douăzeci de ani au adus democraţie, libertăţi şi un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, îşi împlinesc visele şi încearcă să-şi consolideze familia şi viaţa, spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii”, aşa şi-a început Regele discursul (…)».

Ionuţ Jifcu

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s